Azi mi-a fost dat sa aud o poveste ce poate parea incredibila. Mi-a spus-o un copilut care, incepand de azi, are statutul de prieten al meu – asa sunt eu, acord foarte usor acest “titlu”.
Ei bine, copilul avea 17 ani cand s-a intamplat ceea ce voi povesti mai jos. Isi dorea foarte mult sa reuseasca intr-un domeniu (care nu are importanta pentru aceasta poveste, drept urmare, nu-l voi mentiona), asa ca mergea in fiecare weekend intr-un oras mare din apropiere, unde isi facea “ucenicia” in meseria la care visase de mic. S-a descurcat exceptional, ba mai primea si ceva bani pentru ceea ce facea, asa ca la un moment dat, i s-a propus sa lucreze full-time la firma la care se formase. La 17 ani, insa, nu ai control total asupra vietii tale, iar copilutul meu a trebuit sa spuna “pas” tentantei oferte. Totusi, firma lu’ peste a organizat un eveniment la care copilul a fost cumva in centrul atentiei.
Cineva i-a “strecurat”, la acel eveniment, niste droguri in bautura. Intors acasa, copilul nostru se simte tot mai rau si incepe sa se gandeasca foarte serios la sensul cuvintelor pe care i le-a adresat unul dintre sefi, inainte de a pleca din orasul mare, imediat dupa eveniment: “Tu o sa ai nevoie de mine. Doar suna-ma!”. Normal ca avea nevoie de el, din moment ce fusese drogat si era deja dependent. Au urmat doi ani de chin, in care copilul a ajuns sa se urasca. Nu si-a dorit niciodata nici macar sa incerce sa se drogheze, iar acum devenise ceea ce ura cel mai tare.
Acum, copilutul are un an de cand este “curat” si sper sa ramana asa, pentru ca este un tanar frumos, inteligent si amuzant. Si nu as vrea sa-mi pierd un prieten pe care de-abia acum l-am descoperit.
